Nihil Sine Deo

File de istorie – Dobrogea

,,Dintre ţările care alcătuiesc România de azi, Dobrogea este cea mai veche ţară română. Cu mult înainte ca dacii din Dacia să se facă romani, dacii din Dobrogea au început să vorbească latineşte, să se închine ca romanii şi să-şi facă oraşe şi sate romane…“ – Vasile Pârvan

I. DOBROGEA, CEA DINTAI PROVINCIE ROMANEASCA

Romanii au adus legiunile in Dobrogea in 72 I.Hr., insa incadrarea in imperiu va avea loc dupa 29 I.Hr. In 46 D.Hr., Durostorum este deja municipium in provincia Moesia Inferior si va gazdui LEG XI Claudia.
Teritoriul dintre Dunare si mare a fost scena trecerii a aproape tuturor popoarelor migratoare cunoscute de istoria europeana, insa crestinismul se va impune masiv inca din sec. IV. Constantin cel Mare a creat pentru populatia romanica episcopate la Tomis, Odessos (Varna), Durostorum, Appiaria, Abrittus (Razgrad), Sexanta-Prisca (Russe), Novae (Sistov), Nicopolis, Oescus (Isker), Ratiaria (Arciar), Viminacium (Kostolac), Singidunum (Belgrad). Conform Bibliei, la Sinodul Apostolic care a avut loc in jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, Apostolii au tras la sorti pentru a decide unde va merge fiecare, iar lui Andrei i-a revenit Dobrogea. In acelasi teritoriu a trait si Sf. Dionisie cel Mic, cel care a conceput si numerotarea anilor incepind de la nasterea Mantuitorului Iisus Hristos. Numerotarea s-a raspindit in intreaga lume prin intermediul calendarelor iulian si gregorian. La Durostorum s-a nascut generalul roman Aetius care i-a infrint pe huni, in lupta de la Campiile Catalunice, in 451. Dupa anul 1000, in Cadrilater sunt atestate formatiuni politice ca cea din jurul Silistrei, conduse de Tatul, iar la sfarsitul sec. XII, teritoriul va fi integrat taratului romano-bulgar al Asanestilor. Nucleul unui stat independent (Tara Carvunei) se va cristaliza in jurul anului 1320, cu fortificatii puternice la Cavarna, Caliacra, Dristra. Primul conducator de facto al teritoriului dintre Dunare si mare va fi Balica, care va interveni in conflictele din Imperiul Bizantin. El va muri impreuna cu fiul sau Theodor in 1347 in urma unei expeditii navale conduse de emirul Bahud-din Umur. Celalalt fiu al sau, Dobrotici (Dobrotita) va prelua conducerea in 1348. 11 ani mai tarziu va cuceri teritorii pana la gurile Dunarii si va primi titlul de despot in 1367. Putin cunoscute in prezent, actele de vitejie si eroism ale lui Dobrotici au speriat jumatate de continent. In 1369, Dobrotici impreuna cu Vladislav I al Tarii Romanesti l-au ajutat pe Ivan Stratimir sa revina la tronul Vidinului. Dupa aceasta, Dobrotici incepe constructia unei flote, centrul proiectului fiind Varna. Manuscrise genoveze pomenesc despre lupte navale grele cu otomanii si genovezii (din 1374 si pana in 1387, cand deja stapanea fiul lui Dobrotici, Ivanco), flota dobrogeana ajungand pana in Trebizond. In 1376, Dobrotici actiona diplomatic la Venetia pentru a obtine sprijin pentru ginerele sau spre a fi inscaunat in Trebizond, insa fara succes. Ultima stire despre Dobrotici dateaza din 15 februarie 1385. A murit prin 1386, lasandu-l pe fiul sau Ivanco, despot.

Vlad Dracul cu fiul sau Vlad Tepes asediaza in 1445 Silistra si cucereste Turtucaia, ajutat de cruciati. In iarna 1461-1462, Vlad Tepes a trecut prin sabie malul drept al Dunarii de la Zimnicea pana la gurile Dunarii, ucigand 23.809 de turci si primind la nord de fluviu numerosi crestini. Turcii au numit tinutul dintre Dunare si mare Dobrugi-lli, adica tinutul lui Dobruga, dupa numele celui mai vechi stapanitor al zonei pe care il stiau, iar dupa definitivarea cuceririi ei de catre otomani, intre 1445-1466, Dobrogea a fost organizata militar si administrativ in sangiacurile Tulcea si Silistra. Populatia crestina era exclusa de la serviciul military, dar efectua indatoriri administrativ-politienesti. Bogdan Boksici, primul episcop catolic al Bulgariei, constata la 1641 ca locuitorii bulgari din Dobrogea ,,vorbesc si turceste si romaneste“. In toata perioada stapanirii turcesti in zona, pe fondul autohton al acelor dicieni sau ,,romani vechi “, au continuat sa se stabileasca locuitori din Muntenia, Transilvania si Moldova. In sec. XVIII, orasul Silistra cuprindea 60.000 locuitori, cam cat Bucurestiul de atunci. In Silistra, dinainte de 1850, exista o scoala romaneasca unde au absolvit serii intregi. Dascalul Petru Mihail, nota: ,,anul 1847 martie intaiul: m-am tocmit la scoala ca sa invat pe copii carte romaneasca“, iar C. Petrescu, care crease in 1866 o Eforie, un comitet scolar, va tipari cu ajutorul mitropolitului de Silistra un abecedar turco-roman (1874). La dotarea ei a participat, incepand cu 1877, guvernul Romaniei. La initiativa conducerii scolii normale din Silistra a fost infiintata ,,Societatea Romana pentru cultura si limba“, care detinea regulament, statute, registre si sigiliu propriu, iar scopul ei era ,,de a propaga prin toate mijloacele putincioase intre romanii din aceste parti, invatatura limbii materne“ si de ,,a conlucra la dezvoltarea educatiei nationale si a apara privilegiile ei“. Mai exista si ,,Comunitatea Bisericii Romanesti“.

Si la 1854 se va varsa sange romanesc la sud de Dunare, voluntari romani luptand eroic la asediul Silistrei. Inainte de jumatatea sec. XIX, calugarul Partenie descrie locuitorii Dobrogei: ,,tarani numiti romani, au un port bulgaresc si vorbesc limba romaneasca, foarte primitori si ospitalieri".

II. CADRILATERUL, PETIC DE PAMANT ROMANESC

La 1878, Cadrilaterul a fost oferit Romaniei inainte de constituirea statului independent bulgar, insa tara noastra nu l-a primit pentru a nu-si pierde printr-o tranzactie dreptul ei asupra sudului Basarabiei. Nici in timpul razboiului sarbo-bulgar din 1886, Romania nu a inteles sa profite de situatia grea a Bulgariei.

Dupa ce s-a consemnat pierderea sudului Basarabiei, I. C. Bratianu si M. Kogalniceanu, la 24 iunie 1878, cereau includerea Silistrei. La sfarsitul razboiului din 1877, Rusia ar fi fost de acord ca Romaniei sa-i revina si Cadrilaterul, insa pentru a pedepsi refuzul Romaniei de a semna cedarea sudului Basarabiei, va sustine ca sudul Dobrogei sa apartina Bulgariei. Cam tarziu s-a hotarat Bratianu sa afirme raspicat ca ,,pe cand Bulgaria era a Turciei, Dobrogea era a Tarii Romanesti“.Congresul de pace de la Berlin ne-a dat si Silistra insa la punerea pe teren a granitei, acest oras ne-a fost sustras de Bulgaria, Romania cerandu-l apoi in repetate randuri, in 1879, 1884 si 1886, in fata comisiei internationale de delimitare a frontierei dobrogene. Negocieri au avut loc la Londra si Petersburg, unde se parafeaza la 26 aprilie 1913 un protocol prin care Bulgaria recunoaste apartenenta la statul roman a Silistrei. In Cadrilater si chiar la sud de acesta, tinutul era ocupat de un numar mare de turci, cei mai multi dispusi sa emigreze. Atribuita insa principatului autonom al Bulgariei, Dobrogea de sud va fi impanzita cu elemente bulgare, absente aproape pana atunci in regiune.

Balcescu, mergand spre Constantinopol, a intrebat mirat ,,unde-s bulgarii?“, iar Carol I a marturisit ca pana la Plevna n-a vorbit cu localnicii altfel decat romaneste. Erau voci care cereau tot pamantul unde se auzea vorba romaneasca: Vidinul, Rahova, Sistovul, Turtucaia, Silistra, Ostrovul si tot malul dobrogean pana la mare stapanit candva de legiunile romane. O statistica din 1850, in cazaua Balcic, arata ca in 84 localitati traiau doar 682 familii bulgare, iar in Bazargic in 89 de localitati doar 930 familii bulgare. Iata deci cum populatia bulgara a Cadrilaterului este sosita in zona abia dupa 1878 din restul Bulgariei, Rusia, Turcia si chiar Romania. Aceasta stare de fapt au recunoscut-o si savantii bulgari. Printre acestia, se numara P. Gabe si Miletici, care scriu ca ,,populatia bulgara din nord-estul Bulgariei si mai ales cea din Dobrogea si din tinuturile Varna, Silistra si Sumba provine in marea ei majoritate din sudul Bulgariei si din regiunile muntoase ale Balcanilor.“

Cadrilaterul, camp de razboi romano-bulgar

In urma atacului Bulgariei impotriva fostilor aliati, armata romana intra in Cadrilater, inainteaza spre Sofia, fara a intampina rezistenta. La conferinta de pace de la Bucuresti, din 1913, se recunoaste Romaniei stapanirea Dobrogei de sud (Cadrilaterului). Despre aceasta pace, Grecia spunea ca a fost ,,bine facuta solid“ toate tarile in afara Bulgariei au fost multumite. Dupa pacea din 1913, bulgarii au distrus monumentul voluntarei ,,valaco-tribaliana“, Marita, in varsta de 15 ani, eroina a razboiului din 1877-1878, fiind prima din cele 5 victime din randurile a 37 fete de la Smardan. Inca de la aderarea Bulgariei la Tripla Alianta, ea isi rezerva dreptul sa emita pretentii teritoriale asupra Romaniei. Intre august 1916-nov. 1918, Bulgaria va ocupa Dobrogea intreaga, iar la Constanta, bulgarii nu s-au sfiit sa se ocupe de jafuri, crime si sa dea jos de pe soclu statuia poetului Ovidiu. La sfarsitul razboiului, ni se recunoaste dreptul asupra Cadrilaterului. In 13 dec. 1919, reprezentantul musulmanilor din Dobrogea, amintea ca ,,la marele congres din Constanta al musulmanilor s-a protestat contra dezlipirii Cadrilaterului de Tara Mama, Romania“. Principala populatie a Cadrilaterului dorea sa fie intre frontierele Romaniei, simtind de pe atunci viitoarele campanii de slavizare a ei pe care i le va aplica Bulgaria mai tarziu. Incepand cu 1925, aromanii, carora statul grec le-a rapit pamanturile si le-a dat grecilor adusi din Asia Mica, vor fi colonizati in Dobrogea de sud, beneficiind de loturi intre 5, 10, 15 ha. (militarii pana la 75 ha). Au fost adusi din Macedonia greaca aproape 80.000 macedo-romani.

Cadrilaterul sub administratie romaneasca

Cadrilaterul se va incadra perfect in societatea romaneasca. Doua licee romanesti, doua bulgare, unul comercial, un gimnaziu mixt, 205 scoli si 95 de gradinite vor functiona in judetul Durostor in perioada interbelica. Similar si in Caliacra. La Silistra apareau publicatii ca: Dobrogea Culturala, Dunarea, Cadrilater, Invatatorul Durostorean, Actiunea Romaneasca, Romanul, Viitorul Silistrei, Tara lui Mircea, iar la Bazargic apar Curierul Caliacrei, Straja Cadrilaterului, Cuvantul nostru, Legionarii, Buciumul, Caliacra, Sentinela romana, Caminul nostru, Frontiera, Semanatorul, Dobrogea de sud. Se vor construi 80 km de cale ferata, aeroport la Bazargic si Balcic, port la Balcic, Palatul Administrativ, sediul sucursalei B.N.R., spitalul judetean, cladirea liceului de baieti in Bazargic, uzine electrice si multe altele, iar in 1928, regina Maria incepe constructia unui mic castel la Balcic, transfomand locul intr-un cuib de liniste si regasire deosebit de pitoresc. Conform testamentului: ,,cu trupul voi odihni la Curtea de Arges, langa iubitul meu sot, Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea sa fie asezata sub lespezile bisericii ce am cladit-o pe malul Marii Negre in Cadrilater“.

III. PIERDEREA CADRILATERULUI

"Bietul Cadrilater a fost o jertfa mai mult - si inca o jertfa inutila - pe altarul Transilvaniei" – Mihail Manoilescu

Tratatul de la Craiova din 7 sept. 1940 semnat de Antonescu la 10 sept. ceda Bulgariei un teritoriu de 7.726 km2, 378.000 locuitori, orasele Balcic, Bazargic, Silistra, Turtucaia. Toti romanii erau obligati sa paraseasca teritoriul cedat. In 1913, cand Romania a dobandit Cadrilaterul, Bulgaria a primit in compensatie de la turci Tracia. Slaba pondere a bulgarilor aici inainte de sec. XIX si mai ales inainte de 1878 o recunosc chiar bulgarii. Dr. Miletici scria ,,sa credem ca in Dobrogea este o populatie veche bulgareasca, ar fi sa ne inselam singuri. Bulgari autohtoni intalnim numai de la linia Rusciuc-Varna spre sud“.

Tactica adoptata de Hitler a fost aceea de atragere de partea sa a Ungariei si Bulgariei. Hitler stia pretul loialitatii aliatilor sai: cele doua mult disputate teritorii romanesti: Transilvania si Cadrilaterul. In vara lui 1940, Hitler ii trimite lui Carol al II-lea o scrisoare prin care ii cerea sa inceapa negocierile cu cele doua tari vecine pentru a pune astfel punct disputelor teritoriale.

In chestiunea Cadrilaterului, inainte de inceperea negocierilor, autoritatile romane au incercat sa pastreze Silistra si cateva localitati de pe litoralul Marii Negre (Balcicul, Caliacra si Cavarna). Lucru pe care Guvernul de la Sofia l-a refuzat. Dupa convocarea unui decisiv, dar dezastruos Consiliu de Coroana in care majoritatea ministrilor voteaza pentru acceptarea cererilor Germaniei, la 19 august 1940 incep la Craiova negocierile cu reprezentantii Guvernului bulgar. Ele se vor incheia la 7 septembrie prin semnarea unui Tratat care prevedea cedarea unui teritoriu de 7.142 km2, populat de peste 400.000 de oameni, dintre care 40% erau bulgari si 30% romani. Anexa la Tratat era un Acord care prevedea conditiile in care urma sa se efectueze schimbul de populatie dintre cele doua state si plata de catre Bulgaria a unei despagubiri in valoare de 1 miliard de lei pentru investitiile realizate in zona de statul roman si pentru bunurile abandonate de familiile romanesti care urmau sa paraseasca Caliacra si Durostorul.